Hotnews: Goana premierului Ponta dupa like-uri. Ce face candidatul PSD pentru popularitate pe Facebook

Ponta furt Halep

Incercarea lui Victor Ponta si a echipei sale de comunicare de a smulge citeva like-uri in plus folosindu-se de imaginea Simonei Halep l-a transformat pe premier intr-o tinta pentru ironiile unui tabloid britanic. “Premierul Ponta a incercat sa pacaleasca publicul pretinzind ca pagina sa de Facebook apartine Simonei Halep, semifinalista sexy de la Wimbledon”, a scris Daily Star, imediat preluat de presa romana. Acesta este insa doar un episod dintr-o campanie reala de stringere fortata de adeziuni virtuale pentru candidatul Ponta. O campanie agresiva in ultimele saptamini, purtata in rindul unui public adesea asociat cu valorile liberale, adica acel public pe care PSD nu l-a avut niciodata.

Intr-un articol publicat acum 5 luni, HotNews.ro a explicat batalia lui Victor Ponta pentru mutarea partidului dinspre stinga spre centru, miza fiind marirea bazinului electoral clasic. Prin masuri economice (scaderea CAS, neimpozitarea profitului reinvestit) sau prin masuri de imagine (cooptarea in guvern a unor figuri tinere), Ponta a incercat permanent sa cistige si bunavointa publicului de centru sau chiar centru-dreapta.

Cistigarea cit mai multor voturi din zona de centru sau centru-dreapta e vazuta drept o conditie esentiala pentru ca Victor Ponta sa triumfe in batalia electorala pentru prezidentiale. Ponta insusi a spus saptamina trecuta ca PSD si aliatii sai politici (UNPR, PC) ii ofera o platforma de plecare de 40%, restul pina la 50% plus 1 vot fiind responsabilitatea sa.

Avind in vedere sondajele interne, care ridica semne de intrebare privind capacitatea lui Ponta de a transfera toate voturile PSD, dar si multitudinea de candidati de dreapta – fiecare acoperind o nisa de public, atragerea voturilor din aceasta zona de electorat devine o miza cruciala pentru Victor Ponta.

Or, bunul simt arata ca publicul consumator de Facebook si internet in general este din zona opusa asistatilor sociali si dependentilor de stat (parte importanta a electoratului traditional PSD). Publicul activ de Facebook vine din zona spre care PSD tinde: tineri sau in puterea virstei, activi, potentiali lideri de opinie. 

Acest public e tinta unei campanii sustinute din partea lui Victor Ponta si a echipei sale. Una dintre cele mai recente dovezi este o campanie de stringere de like-uri prin telefon. Un cititor HotNews.ro ne-a relatat ca  el si colegii sai de birou au fost sunati “de o persoana necunoscuta de pe numarul de telefon 07344xxxxxx pentru a sustine <<Campania Victor Ponta>> azi la ora 13:51. Am fost indrumat de o doamna sa ma duc pe site-ul Victorponta.ro si sa share-uiesc pe facebook continutul de acolo dupa care am fost intrebat daca sunt de acord. Foarte multi colegi de la firma la care muncesc au fost sunati de asemenea. Culmea ca ne stiau si numele reale. Nume si prenume”.

Inainte de campania telefonica de stringere de like-uri pe Facebook, echipa lui Victor facuse miscarea cu pagina de Facebook a Simonei Halep: a postat pe contul lui Ponta mesajul Simona Halep tocmai si-a lansat pagina de Facebook. Eu i-am dat LIKE. Voi? Iar cei care dadeau like aflau consternati ca tocmai au dat LIKE paginii lui Ponta, nu celei a Simonei Halep. Un fel de plagiat virtual.

Inainte de asta, o alta incercare netrasnparenta de stringere de adeziuni virtuale: in iulie,  Ponta isi prezenta pe Facebook masurile economice si sociale. Dar, ca sa le citeasca, un internaut trebuia sa dea intii like paginii sale de Facebook. Blogulmariussescu.ro a amendat imediat tactica de gherila digitala: Popularitatea îți scade, lumea te vorbește de rău și tu vii cu un plan prin care să le arăți oamenilor că știi ce faci, că vei crea locuri de muncă etc. Doar că nu îl faci accesibil tuturor, ci pui oamenii să îți dea like pe pagina de Facebook pt a avea acces la el. Da, pare logic. Într-un univers paralel.

Nici familia lui Victor Ponta nu a scapat de goana dupa like-uri. Premierul-candidat si-a luat baiatul in tribuna la un meci al Stelei si, in urma unei sedinte de fotografiat, si-a ornat pagina de facebook cu imagini ale copilului bucurindu-se la fazele echipei favorite. Prosport a detaliat operatiunea de imagine aici.

In februarie 2014, Evenimentul Zilei a scris despre o alta campanie fortata de stringere de like-uri pentru contul lui Victor Ponta. Potrivit Evz, care cita www.facebrands.ro, pagina premierului a crescut intr-o zi “cât altele într-un an. Doar într-o singură zi, pagina premierului a crescut cu 55.000 de like-uri” si enunta posibilitatea unei campanii de cumparare de like-uri.

Dreapta.info Despre Dreapta.info
Dreapta.info este un site care isi propune sa aduca laolalta toate stirile relevante despre Dreapta romaneasca. Intentia noastra este sa respectam sursele de informatii fara a le aduce vreun prejudiciu, sa informam corect publicul interesat si activ in ceea ce priveste Dreapta politica si sa oferim o sursa de informatii care sa nu distorsioneze adevarul printr-o interpretare partinica.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>