Contributors: Adrian Năstase, România şi vocaţia indecenţei

Acest articol a aparut pe Contributors, in data de 22 august 2014Ioan Stanomir

Nimic nu mai pare imposibil în luna august a anului de graţie 2014. După condamnarea definitivă a unui preşedinte –fondator de partid, trustul media creat de acesta incită la violenţă, invocând libertatea presei spre a ataca şi intimida jurnalişti, în vreme ce organul de supraveghere media, CNA, alege să tacă, complice. Un fost prim-ministru, Adrian Năstase, elberat condiţionat din penitenciar, alege să creioneze programul de regenerare al României, înconjurat de camerele de luat vederi ale televiziunilor. Este ca şi cum, în România de astăzi, bunul-simţ, echilibrul ar fi fost suspendate. Iar dominantă ar fi, asemeni unui val seismic de neoprit, indecenţa publică.

Domnul Adrian Năstase a jucat, ieri, în prime–time, rolul unui domnitor-martir, trădat de ai săi şi executat mişeleşte:Constantin Brâncoveanu. După acest excurs istoric, domnia sa a ţinut să precizeze punctele in care actuala ordine juridică a României s-ar cere modificată. Vremurile glorioase al guvernării sale păreau să se fi intors, o dată cu aplombul oratoric. România este cu adevărat fericită să aibă parte de o asemenea capacitate intelectuală, pregătită să reintre în viaţa publică.

Micile detalii, legate de natura infracţiunilor pentru care a fost comdamnat, au fost omise de cei care, în platourile de televiziune, au elogiat eroismul celui privit, cu o indecenţă supremă, ca un autentic nou deţinut politic al vremurilor noastre, evocând destinul unor Maniu sau Mihalache. Cât despre natura regimului pe care Adrian Năstase l-a întruchipat,până la căpăt, memoria istoriei recente este încă vie. Filipicele domniei sale la adresa “ justiţiei băsiste”, ( spre a relua acel clişeu obsesional ce infectează spaţiul public) sunt fireşti. Nimeni, în mandatul domnului Năstase, nu ar fi avut cutezanţa de a crede că legea este egală pentru toţi. O asemenea impertinenţă ar fi fost sancţionată fără ezitare. Regimul Năstase a fost unul al justiţiei atente la persoane şi la funcţii, un regim în care funcţionarea statului a fost impecabilă şi transparentă.

Momentele în care lecţiile constituţionale şi sfaturile morale sunt oferite, în transmisie directă, naţiunii întregi de către Adrian Năstase sunt memorabile. Indecenţa se etalează fără ambiguitate. Cum ar putea arăta o Românie văduvită de o justiţie independentă? Spre a privi în acest viitor este suficient să revedem scenele din seara de 21 august 2014. Opţiunea la alegerile prezidenţiale nu va fi una abstractă. Ea va privi, finalmente, viitorul pe care ni-l dorim.

 

Acest articol a aparut pe Contributors, in data de 22 august 2014

Ioan Stanomir Despre Ioan Stanomir
Ioan Stanomir (n. 1973) este un critic literar, publicist și politolog român contemporan. Este profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>